Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Serviciul pentru Imigrări al județului Galați, în perioada 2-10 iunie polițiștii instituției au desfășurat, cu forțe proprii și în cooperare cu Poliția Județeană și Sectorul Poliției de Frontieră Galați, mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea șederii și muncii ilegale a cetățenilor străini.
Astfel, au fost găsiți trei cetățeni indieni, cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, care stăteau ilegal în România.
În urma verificărilor, s-a constatat că persoanele respective au intrat în țară în baza unor vize de scurtă ședere în scop de afaceri, iar la expirarea dreptului de ședere nu au părăsit teritoriul țării.
„Având în vedere cele constatate, pe numele acestora au fost emise decizii de returnare de pe teritoriul României, prin care sunt obligați să părăsească țara în termen de 15 zile, și au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.200 de lei”, se arată în comunicat.